
Vița de Vie
Vița de Vie a devenit familia mea și o parte importantă din muzicianul care sunt astăzi.
Dacă ar fi să rezum 24 de ani într-o singură listă,
Vița de Vie mi-a oferit:
-
Primul meu concert
-
Primul meu album
-
Prima mea gafă pe scenă
-
Primele mele momente cu fanii
-
Primul meu autograf
-
Primele mele lecții adevărate de muzică, prietenie și tot ce se găsește între ele
-
Primii mei pași în liga mare
Dar n-a fost doar despre începuturi. Ce-a urmat a fost despre creștere. Despre foamea aia constantă de next.
Să descopăr, să încerc, să ies din ce știam. Am pus mâna pe instrumente noi, am vânat alte sunete, am amestecat stiluri pe care nici nu le atinsesem înainte.
Vița de Vie a fost mereu despre mișcare. Despre evoluție, curaj și curiozitate.
Despre cum nu te oprești niciodată din crescut. Ci doar schimbi nivelul.






